TRAGIC. Un pacient s-a aruncat de la etajul cinci al Spitalului Județean Slatina

TRAGIC. Un pacient s-a aruncat de la etajul cinci al Spitalului Județean Slatina
Foto:; GazetaOltului.ro
Publicat: 07/05/2020, 11:13
Actualizat: 07/04/2021, 00:21

Un pacient internat în Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina s-a aruncat de la fereastra salonului, joi dimineață. Polițiștii au deschis o anchetă.

Potrivit unor surse, citate de Gazeta Oltului, este vorba despre un bărbat ce primea îngrijiri medicale pe Secția de Cardiologie. Acesta suferise mai multe accidente vasculare și avea un comportament anormal.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a precizat că echipa operativă s-a deplasat la fața locului pentru a face verificări. În urma impactului, bărbatul și-a pierdut viața.

„La data de 07 mai 2020, în jurul orei 09.30, Poliția Municipiului Slatina a fost sesizată telefonic despre faptul că un pacient al spitalului, in vârsta de 76 de ani, din comuna Schitu, județul Olt, s-ar fi aruncat de la etajul V al secției în care era internat. Acesta și-a pierdut viața în urma impactului. Echipa operativă din cadrul Poliției municipiului Slatina efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
A dopat-o intenționat sau nu Mouratoglou pe Halep? Ce spune Simona
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Cine este atacatorul premierului Slovaciei, Robert Fico. Care a fost motivul atacului
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
×